Fondurile Europene – Măsuri pentru ușurarea implementării proiectelor
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAP) a iniţiat, prin O.U.G. nr. 49/2017, un proces ambiţios de stimulare a activităților de implementare a proiectelor.
Principalul imbold din spatele acestor măsuri constă în obligaţia statului român de a transmite până la data de 31 decembrie 2018 Comisiei Europene aplicații de plată în valoare de minim 3.4 miliarde euro.
Cele mai importante măsuri adoptate prin O.U.G. nr. 49/2017 care vor avea un impact direct asupra beneficiarilor privaţi (IMM-uri şi întreprinderi mari) se referă la:
- Posibilitatea acordării de prefinanțare pentru toate categoriile de cheltuieli eligibile, respectiv pentru toate proiectele implementate de beneficiari privați, indiferent de fondul european care le finanțează. Prin această măsură, se aduc îmbunătăţiri consistente mecanismului instituit anterior, prin care se puteau solicita spre prefinanţare doar cheltuielile salariale. Principalul avantaj al acestei măsuri constă în reducerea presiunii de pe bugetele proprii ale beneficiarilor de fonduri europene.
- Lărgirea bazei de proiecte care pot genera cheltuieli eligibile prin majorarea procentului de contractare. Prin această măsură se urmăreşte reducerea presiunii de pe bugetele proprii ale beneficiarilor de fonduri europene.
- Un rezumat al principalelor măsurile luate prin O.U.G. nr. 49/2017 pot fi vizualizate accesand acest link
Măsurile vor intra în vigoare în termen de 30 de zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial, respectiv – 30 Iulie 2017.
Pentru a fi la curent cu ultimele stiri, ghiduri si informatii din domeniul fondurilor europene si al finantarilor nerambursabile, va invitam sa va abonati newsletter-ul nostru de finantare – click aici.
Pentru mai multe informatii cu privire la fondurile UE si alte fonduri nerambursabile, click aici.
Pentru stiri si alerte privind finantari nerambursabile in timp real urmati-ne pe LinkedIn, Facebook si Twitter